Mircea, un tânăr poet cu aripi din versuri
Mircea este un băiat sincer de 19 ani a cărui pasiune este poezia, fiind pentru dânsul o modalitate de a-şi exprima gândurile, chiar și în momentele cele mai grele. El a început în clasa a IX-a, când a încercat să compună o poezie pentru un concurs care avea ca temă ziua de 8 martie și care s-a desfășurat în școala la care acesta studiază. Până în prezent a scris 28 de poeme care fac trimitere la o lume fără violență, un tărâm în care să nu existe ură și deznădejde și totodată la speranța că oamenii se vor schimba, devenind mai buni.
Micul nostru scriitor, atunci când leagă cuvinte, simte nevoia de a schimba lumea prin intermediul creației, își dorește să ofere compătimire celor care au rămas deznădăjduiți în urma unor întâmplări neplăcute. Simte acest lucru deoarece fiecare scriitor creează opera prin intermediul propriilor stări emoționale. De exemplu, atunci când este trist, simte că vrea să îndeparteze tristețea din sufletele altora.
Tudor Arghezi este scriitorul său preferat, deoarece prin intermediul creației dorește să ilustreze munca pe care o depune pentru a lăsa generațiilor viitoare un ,,Testament” care să producă o schimbare a lumii. Totodată dorește să sugereze caracterul sacru pe care fiecare cititor ar trebui să-l atribuie creaților literare. Există o asemănare între lirica sa și lirica argheziană. La fel cum Tudor Arghezi dorea să purifice lumea prin intermediul creației, și acesta, în propria lirică, îşi exprimă dorința de a vindeca lumea de consecințele lăsate de marile drame existențiale, cum ar fi tristeţea, ura, durerea etc.
Oamenii din jurul său îl influențează în pasiunea sa de a compune poezii prin intermediul trăirilor și sentimentelor pe care le au. Astfel, unii cititori își pot alina durerea sau tristețea prin intermediul unor opere. În general, atunci când scrie, utilizează elemente care aparțin de cadrul natural. De exemplu, „vulturul” sugerează puterea poetului de a transmite un mesaj care să aibă un efect moralizator, dar în același timp și înălțimile la care aspiră fiecare persoană din viața cotidiană.
Toate aceste aspecte îi consolidează o parte din caracter, şi anume cea visătoare şi romantică, poezia fiind locul unde poate să fie liber şi să spună tot ce simte.
Mircea Mihai Savu este fericit atunci când realizează că poate face lucruri care să fie utile atât pentru sine, cât și pentru ceilalți din jurul său. Crede că a ajuta pe cineva înseamnă puterea de a reda încrederea acelei persoane atât în relația cu el însuși, dar și în relațiile cu cei din lumea exterioară. Pentru dânsul, acest ajutor pe care îl poate oferi constituie o posibilitate de a fi fericit.
Iată una din creațiile sale, „Dac-aș putea”
Dac-aș putea să trec precum un prădător,
Prin văzduhul întunecat al serii,
Aș spulbera din calea tuturor
Norul cel negru al durerii.
Dac-aș putea să fiu al cerului astru,
Mi-aș răspândi căldura,
Iar ca un conducător măiastru
Aș alunga din regatu-mi toată ura.
Dac-aș putea să fiu un vânt de aer furtunos
Deasupra largului imens al mării,
Aș aduna tristețea lumilor de jos
Și-aș arunca-o în hăurile uitării.
Dar nu pot fi decât un luptător
Contra negrelor mele păcate,
Și-aștept sfârșitul cel neîndurător,
Precum sălciile cele veșnic aplecate.
Autor: Ștefana Vintilă
Ilustrație: Mădălina Mujdei
Micul nostru scriitor, atunci când leagă cuvinte, simte nevoia de a schimba lumea prin intermediul creației, își dorește să ofere compătimire celor care au rămas deznădăjduiți în urma unor întâmplări neplăcute. Simte acest lucru deoarece fiecare scriitor creează opera prin intermediul propriilor stări emoționale. De exemplu, atunci când este trist, simte că vrea să îndeparteze tristețea din sufletele altora.
Tudor Arghezi este scriitorul său preferat, deoarece prin intermediul creației dorește să ilustreze munca pe care o depune pentru a lăsa generațiilor viitoare un ,,Testament” care să producă o schimbare a lumii. Totodată dorește să sugereze caracterul sacru pe care fiecare cititor ar trebui să-l atribuie creaților literare. Există o asemănare între lirica sa și lirica argheziană. La fel cum Tudor Arghezi dorea să purifice lumea prin intermediul creației, și acesta, în propria lirică, îşi exprimă dorința de a vindeca lumea de consecințele lăsate de marile drame existențiale, cum ar fi tristeţea, ura, durerea etc.
Oamenii din jurul său îl influențează în pasiunea sa de a compune poezii prin intermediul trăirilor și sentimentelor pe care le au. Astfel, unii cititori își pot alina durerea sau tristețea prin intermediul unor opere. În general, atunci când scrie, utilizează elemente care aparțin de cadrul natural. De exemplu, „vulturul” sugerează puterea poetului de a transmite un mesaj care să aibă un efect moralizator, dar în același timp și înălțimile la care aspiră fiecare persoană din viața cotidiană.
Toate aceste aspecte îi consolidează o parte din caracter, şi anume cea visătoare şi romantică, poezia fiind locul unde poate să fie liber şi să spună tot ce simte.
Mircea Mihai Savu este fericit atunci când realizează că poate face lucruri care să fie utile atât pentru sine, cât și pentru ceilalți din jurul său. Crede că a ajuta pe cineva înseamnă puterea de a reda încrederea acelei persoane atât în relația cu el însuși, dar și în relațiile cu cei din lumea exterioară. Pentru dânsul, acest ajutor pe care îl poate oferi constituie o posibilitate de a fi fericit.
Iată una din creațiile sale, „Dac-aș putea”
Dac-aș putea să trec precum un prădător,
Prin văzduhul întunecat al serii,
Aș spulbera din calea tuturor
Norul cel negru al durerii.
Dac-aș putea să fiu al cerului astru,
Mi-aș răspândi căldura,
Iar ca un conducător măiastru
Aș alunga din regatu-mi toată ura.
Dac-aș putea să fiu un vânt de aer furtunos
Deasupra largului imens al mării,
Aș aduna tristețea lumilor de jos
Și-aș arunca-o în hăurile uitării.
Dar nu pot fi decât un luptător
Contra negrelor mele păcate,
Și-aștept sfârșitul cel neîndurător,
Precum sălciile cele veșnic aplecate.
Ilustrație: Mădălina Mujdei
Post a Comment