Niciodată să nu spui niciodată!
Cred că toți avem un vis sau o dorință neexprimată și de obicei aceste vise încep cu „într-o zi am să fac…”. Dar câți dintre noi credem cu adevărat în aceste vise, câți dintre noi păstrăm vie speranța că aceste vise se vor îndeplini într-o zi? Și ca dintr-un basm este ruptă și următoarea povestire:
Uitându-mă adesea la haine și culori, modele și creații, mi-am dorit să fiu o inovatoare, un designer, pentru că eu consider că fiecare om își exprimă povestea și starea prin hainele pe care le poartă, de aceea vreau să creez povești.
Fricoasă din fire, dar cu un vis mare în spate și o dorință și mai mare în suflet am zis, de ce nu!? An de an moda se schimbă, iar noi aruncăm milioane de haine la gunoi fără să ne gândim cum am putea să protejăm natura care plânge la cât de mult o asuprim. Așa că îi spun într-o zi Dianei, președinta asociației SUPER TINERI, că aș vrea să încerc să fac ceva mic; să recondiționez cămășile vechi ale fetelor de la birou. Ea îmi spune că e o idee bună și că ar trebui să fac mai mult de atât, să colectez hainele vechi din tot orașul și să fac o prezentare de modă a costumelor de Halloween pe care le voi crea.
Ideea m-a încântat și m-a speriat în același timp. Nu știam dacă voi putea face așa ceva. Dar pentru prima dată, dorința era mai puternică decât frica. Eram îngrijorată pentru faptul că eram într-o țară străină a cărei limbă era nouă pentru mine și că ar putea ieși un dezastru total. Dar fiind încurajată, a doua zi dimineață am mers la biroul administratorului castelului să-i prezentăm ideea. Inițiativa l-a încântat pe acesta și într-o săptămână mi-a făcut rost de o mașină de cusut. Era o mașină iugoslavă, veche, dar bucuria mea era imensă.
Așa ca înarmată cu răbdare și mult zâmbet, am plecat în afara castelului, în orășelul apropiat să îmi fac prieteni și în același timp reclamă micului meu proiect de reciclare. Am început de la un punct comun și foarte familiar mie, biserica, apoi am extins raza de căutare, iar în următoarea săptămână câteva doamne în vârstă, dar foarte active din punct de vedere social, au început sa îmi aducă pungi cu haine. Mai erau aproape două săptămâni până la cel mai mare festival de Halloween, așa că am început să mă documentez și să încep să creez.
Procesul a mers destul de bine, iar între timp participam și la evenimente din cadrul asociației RIS din Slovenia unde sunt și voluntar EVS pentru 11 luni. Bineînțeles că de câte ori am avut ocazia, îmi promovam proiectul și încercam să găsesc modele care să defileze la festival. Eram în ultima săptămână, procesul de creație era slab, aveam doar 3 rochii terminate, iar mai mult de atât, acul mașinii de cusut s-a rupt. În ochii mei se putea citi panica, toate gândurile mele aveau același vers: „Nu voi putea termina la timp...” Și cum suntem obișnuiți, ca în fiecare basm apare și prințul.
Ei bine, acesta este un basm aparte pentru că nu era chiar prințul pe care îl voiam eu, dar în tot stresul și teama pe care le simțeam, a apărut un băiat, Miha, care a venit să ne gătească în fiecare seară cina, mie, Dianei, unui sculptor pe nume Himanshu venit din India pentru două săptămâni în Slovenia, și unei fete din satul de rromi care mă ajuta. Apoi am jucat câteva jocuri haioase și astfel în fiecare seară am scăpat de stres, pentru ca a doua zi să o luăm de la capăt.
Din punctul meu de vedere, sprijinul emoțional este foarte important în orice lucru pe care îl fac. Să știu că un om important din viața mea ori prieteni mă susțin, mă încurajează să fac asta, vin cu plăsuțe cu haine și așteptă să vadă ceva ce nu au mai văzut, m-au făcut să nu renunț... deși la început, am cusut și descusut, având impresia că tot ce făceam era greșit.
Și iată că ziua cea mare a venit. Duminică, 29 octombrie 2017, mă trezesc la ora 08:00 dimineața, iau bicicleta și merg până în oraș, în căutare de modele. Mai târziu, pe la ora 14:00, când mai erau exact trei ore și jumătate, aveam 10 rochii și un singur model, panica mă cuprindea, dar nu voiam să renunț, erau prea multe ore de muncă în spate ca să renunț fără luptă. Așa că am abordat diferite fete din mulțime și le-am propus să fie modele. Era greu din cauza barierei lingvistice, aşa că am încercat și prin semne, dar și prin câteva cuvinte slovene pe care le știam. Așa am reușit să îmi îndeplinesc visul, prima mea prezentare de modă cu zece modele din public și cu un discurs dezastruos pe jumătate sloven, pe jumătate englez, la cel mai mare festival de Halloween. Așa a luat naștere NoBody Design, care își propune o misiune eroică: să salveze natura și să scrie poveștile oamenilor prin recondiționarea hainelor vechi.
Conceptul se bazează pe salvarea articolelor învechite de îmbrăcăminte și stilizarea lor pentru a fi mai moderne și versatile pentru noi garderobe. Promit că în viitor o să vin cu lookbook-uri și mai multe postări din care să te inspiri.
Perseverența este cheia!
Semnat, NoBody
Uitându-mă adesea la haine și culori, modele și creații, mi-am dorit să fiu o inovatoare, un designer, pentru că eu consider că fiecare om își exprimă povestea și starea prin hainele pe care le poartă, de aceea vreau să creez povești.
Fricoasă din fire, dar cu un vis mare în spate și o dorință și mai mare în suflet am zis, de ce nu!? An de an moda se schimbă, iar noi aruncăm milioane de haine la gunoi fără să ne gândim cum am putea să protejăm natura care plânge la cât de mult o asuprim. Așa că îi spun într-o zi Dianei, președinta asociației SUPER TINERI, că aș vrea să încerc să fac ceva mic; să recondiționez cămășile vechi ale fetelor de la birou. Ea îmi spune că e o idee bună și că ar trebui să fac mai mult de atât, să colectez hainele vechi din tot orașul și să fac o prezentare de modă a costumelor de Halloween pe care le voi crea.
Ideea m-a încântat și m-a speriat în același timp. Nu știam dacă voi putea face așa ceva. Dar pentru prima dată, dorința era mai puternică decât frica. Eram îngrijorată pentru faptul că eram într-o țară străină a cărei limbă era nouă pentru mine și că ar putea ieși un dezastru total. Dar fiind încurajată, a doua zi dimineață am mers la biroul administratorului castelului să-i prezentăm ideea. Inițiativa l-a încântat pe acesta și într-o săptămână mi-a făcut rost de o mașină de cusut. Era o mașină iugoslavă, veche, dar bucuria mea era imensă.
Așa ca înarmată cu răbdare și mult zâmbet, am plecat în afara castelului, în orășelul apropiat să îmi fac prieteni și în același timp reclamă micului meu proiect de reciclare. Am început de la un punct comun și foarte familiar mie, biserica, apoi am extins raza de căutare, iar în următoarea săptămână câteva doamne în vârstă, dar foarte active din punct de vedere social, au început sa îmi aducă pungi cu haine. Mai erau aproape două săptămâni până la cel mai mare festival de Halloween, așa că am început să mă documentez și să încep să creez.
Procesul a mers destul de bine, iar între timp participam și la evenimente din cadrul asociației RIS din Slovenia unde sunt și voluntar EVS pentru 11 luni. Bineînțeles că de câte ori am avut ocazia, îmi promovam proiectul și încercam să găsesc modele care să defileze la festival. Eram în ultima săptămână, procesul de creație era slab, aveam doar 3 rochii terminate, iar mai mult de atât, acul mașinii de cusut s-a rupt. În ochii mei se putea citi panica, toate gândurile mele aveau același vers: „Nu voi putea termina la timp...” Și cum suntem obișnuiți, ca în fiecare basm apare și prințul.
Ei bine, acesta este un basm aparte pentru că nu era chiar prințul pe care îl voiam eu, dar în tot stresul și teama pe care le simțeam, a apărut un băiat, Miha, care a venit să ne gătească în fiecare seară cina, mie, Dianei, unui sculptor pe nume Himanshu venit din India pentru două săptămâni în Slovenia, și unei fete din satul de rromi care mă ajuta. Apoi am jucat câteva jocuri haioase și astfel în fiecare seară am scăpat de stres, pentru ca a doua zi să o luăm de la capăt.
Din punctul meu de vedere, sprijinul emoțional este foarte important în orice lucru pe care îl fac. Să știu că un om important din viața mea ori prieteni mă susțin, mă încurajează să fac asta, vin cu plăsuțe cu haine și așteptă să vadă ceva ce nu au mai văzut, m-au făcut să nu renunț... deși la început, am cusut și descusut, având impresia că tot ce făceam era greșit.
Și iată că ziua cea mare a venit. Duminică, 29 octombrie 2017, mă trezesc la ora 08:00 dimineața, iau bicicleta și merg până în oraș, în căutare de modele. Mai târziu, pe la ora 14:00, când mai erau exact trei ore și jumătate, aveam 10 rochii și un singur model, panica mă cuprindea, dar nu voiam să renunț, erau prea multe ore de muncă în spate ca să renunț fără luptă. Așa că am abordat diferite fete din mulțime și le-am propus să fie modele. Era greu din cauza barierei lingvistice, aşa că am încercat și prin semne, dar și prin câteva cuvinte slovene pe care le știam. Așa am reușit să îmi îndeplinesc visul, prima mea prezentare de modă cu zece modele din public și cu un discurs dezastruos pe jumătate sloven, pe jumătate englez, la cel mai mare festival de Halloween. Așa a luat naștere NoBody Design, care își propune o misiune eroică: să salveze natura și să scrie poveștile oamenilor prin recondiționarea hainelor vechi.
Conceptul se bazează pe salvarea articolelor învechite de îmbrăcăminte și stilizarea lor pentru a fi mai moderne și versatile pentru noi garderobe. Promit că în viitor o să vin cu lookbook-uri și mai multe postări din care să te inspiri.
Perseverența este cheia!
Semnat, NoBody
Post a Comment