Acasă, în câteva cuvinte
Dacă ar trebui să rog 100 de persoane să-mi definească cuvântul „acasă”, probabil aș da peste o sută de păreri diferite. Fie că am locuit pe aceeași stradă, fie că am stat în același bloc sau pur și simplu, ne întâlneam într-un loc și ne jucam, asta nu înseamnă că avem toți aceeași definiție pentru acest termen. Acasă înseamnă mamă, tată, frate, soră, dar înseamnă și un loc. Un loc căruia i se atribuie automat și o poveste pe care fie că vrem, fie că nu, o purtăm toată viața cu noi.
Nu-mi aduc aminte de prima mea întâmplare petrecută „acasă” și evident, nici prima oară când am folosit acest cuvânt, însă am simțit mereu că am și eu un loc în care mereu voi fi primită cu brațele deschise și unde voi avea parte de afecțiune. Locul meu nu e doar o zonă geografică sau un oraș oarecare, aruncat pe o hartă; eu chiar cred că este mai mult de atât.
Locuiesc în Tîrgu Frumos de 16, aproape 17 ani și de fiecare dată am găsit ceva drăguț la el. În copilăria mea se regăsesc cele mai mari mistere ale orașului pentru că eram o adevărată exploratoare și de fiecare dată când ajungeam acasă, eram pe cale să plec din nou.
Exista ceva care mă făcea mereu să plec de nebună prin oraș și chiar dacă ajungeam prin locuri necunoscute, știam să mă întorc acasă mereu. Iubeam toamna, deși începeam școala, iubeam iarna pentru momentele petrecute cu sania prin zăpadă, iubeam primăvara pentru că mereu simțeam că renasc, iar vara... vara o iubeam pentru că mereu făceam ceva neobișnuit.
Fie că ajungeam până la stadion cu bicicleta, fie că rămâneam în fața blocului și mă jucam cu prietenii mei, nu exista zi pe care să nu o petrec afară. Locul preferat în care îmi plăcea să mă joc era ori în fața blocului, ori în parcul din spatele Hanului, însă nu făceam mofturi, mă jucam oriunde. Un alt loc care-mi amintește de copilărie este parcul de la Casa de Cultură de unde culegeam mereu castane și unde mă răcoream pentru că mereu găseam aici umbră. Zilele de vară nu existau fără celebra bătaie de la fântâna arteziană. Îmi umpleam sticle cu apă și mă băteam cu prietenii mei, iar după ce se uscau sticlele, prindeam albine în ele. În alte zile mergeam cu mama la piață, unde adulmecam până și firele de pătrunjel, iar alteori mergeam cu prietenii mei și mâncam dude de la biserică și evident, veneam acasă cu degetele mov.
Acum, adolescentă fiind, nu știu dacă mai caut cu disperare locuri noi, ci probabil locuri mult mai liniștite. Merg cu drag în același parc cu castani, iar când se deschid fântânile arteziene, iau un pumn de apă cu același entuziasm și-l arunc în prietenii mei. „Vara-i faină”, te scalzi în veselie, deși toată atmosfera este moleșitoare. Când vin de la liceu, merg spre părculețul din spatele bisericii și mereu îl admir. E atât de atipic încât mi-ar plăcea să stau aici cât aș putea de mult.
Da, așa e, orașul meu are multe parcuri și totuși niciodată nu le văd pe toate pline. De ce? Cred că unii au și uitat cum e să ieși să discuți cu cineva față-n față sau cum e să ieși cu prietenul sau prietena pe o bancă în parc. Totuși, eu cred că cel mai frumos mod de a petrece timpul în orașul meu, fiind adolescent, este să să iei parte la activitățile unui centru de voluntariat și promit să vă mai povestesc despre asta, în curând!
Autor: Elena Cosmina Curcă
Foto: Proiectul "Grow your NGO", implementat de Asociaţia Super Tineri (ASIRYS)
Nu-mi aduc aminte de prima mea întâmplare petrecută „acasă” și evident, nici prima oară când am folosit acest cuvânt, însă am simțit mereu că am și eu un loc în care mereu voi fi primită cu brațele deschise și unde voi avea parte de afecțiune. Locul meu nu e doar o zonă geografică sau un oraș oarecare, aruncat pe o hartă; eu chiar cred că este mai mult de atât.
Locuiesc în Tîrgu Frumos de 16, aproape 17 ani și de fiecare dată am găsit ceva drăguț la el. În copilăria mea se regăsesc cele mai mari mistere ale orașului pentru că eram o adevărată exploratoare și de fiecare dată când ajungeam acasă, eram pe cale să plec din nou.
Exista ceva care mă făcea mereu să plec de nebună prin oraș și chiar dacă ajungeam prin locuri necunoscute, știam să mă întorc acasă mereu. Iubeam toamna, deși începeam școala, iubeam iarna pentru momentele petrecute cu sania prin zăpadă, iubeam primăvara pentru că mereu simțeam că renasc, iar vara... vara o iubeam pentru că mereu făceam ceva neobișnuit.
Fie că ajungeam până la stadion cu bicicleta, fie că rămâneam în fața blocului și mă jucam cu prietenii mei, nu exista zi pe care să nu o petrec afară. Locul preferat în care îmi plăcea să mă joc era ori în fața blocului, ori în parcul din spatele Hanului, însă nu făceam mofturi, mă jucam oriunde. Un alt loc care-mi amintește de copilărie este parcul de la Casa de Cultură de unde culegeam mereu castane și unde mă răcoream pentru că mereu găseam aici umbră. Zilele de vară nu existau fără celebra bătaie de la fântâna arteziană. Îmi umpleam sticle cu apă și mă băteam cu prietenii mei, iar după ce se uscau sticlele, prindeam albine în ele. În alte zile mergeam cu mama la piață, unde adulmecam până și firele de pătrunjel, iar alteori mergeam cu prietenii mei și mâncam dude de la biserică și evident, veneam acasă cu degetele mov.
Acum, adolescentă fiind, nu știu dacă mai caut cu disperare locuri noi, ci probabil locuri mult mai liniștite. Merg cu drag în același parc cu castani, iar când se deschid fântânile arteziene, iau un pumn de apă cu același entuziasm și-l arunc în prietenii mei. „Vara-i faină”, te scalzi în veselie, deși toată atmosfera este moleșitoare. Când vin de la liceu, merg spre părculețul din spatele bisericii și mereu îl admir. E atât de atipic încât mi-ar plăcea să stau aici cât aș putea de mult.
Da, așa e, orașul meu are multe parcuri și totuși niciodată nu le văd pe toate pline. De ce? Cred că unii au și uitat cum e să ieși să discuți cu cineva față-n față sau cum e să ieși cu prietenul sau prietena pe o bancă în parc. Totuși, eu cred că cel mai frumos mod de a petrece timpul în orașul meu, fiind adolescent, este să să iei parte la activitățile unui centru de voluntariat și promit să vă mai povestesc despre asta, în curând!
Autor: Elena Cosmina Curcă
Foto: Proiectul "Grow your NGO", implementat de Asociaţia Super Tineri (ASIRYS)
Post a Comment