În dans și-n viață întotdeauna primul pas e greu

Cosette Ștefania Cristea este o tânără de 16 ani din Tîrgu Frumos pasionată de dansul sportiv.

Chiar dacă pasiunea ei a început datorită insistențelor mamei sale, cu timpul a ajuns să îndrăgească acest tip de dans, aflăm de la ea că ,,am mers la primele antrenamente nefiind atât de încântată, cu timpul am realizat cât poate înseamna pentru mine acest sport.”

Ceea ce o face să continuie sunt trăirile pe care i le oferă această activitate. Spune că „de fiecare dată când mă simțeam lipsită de energie și interes, îmi dădea putere sentimentul pe care îl ai atunci când ești pe ringul de dans, sfaturile antrenorilor și mai ales gândul că sunt o câștigătoare și că mulți alți copii și-ar dori să fie în locul meu.”
 ‎
În cei opt ani în care a practicat acest tip de dans a vrut să renunțe de foarte multe ori, mai ales în ultimii patru ani când antrenamentele aveau loc doar seara în Iași și ea trebuia să facă naveta aproape zilnic.  „Eram extenuată având în vedere că aveam și cursuri la şcoală de dimineață. Însă când ești într-adevăr pasionat de ceva poți face abstracție de multe obstacole."

Cosette a realizat că a avut o copilărie diferită faţă de cea a prietenilor săi. Cât timp ei stăteau afară jucându-se, ea își petrecea timpul în sala de antrenament, după cum ne cofesează tânăra  ,,tânjeam uneori după activitatea lor, însă am realizat că dansul m-a ajutat mult mai mult să mă dezvolt din toate punctele de vedere și să-mi schimb perspectiva asupra multor lucruri.”

Pe când era în clasa a VIII-a a renunțat definitiv pentru că își dorea să se axeze mai mult pe școală pentru a reuși să intre la liceul pe care îl râvnea încă din clasa a V-a. „Pot zice că a meritat deoarece nu știu dacă pe viitor îmi doream cu adevărat să fac o carieră din dans, dar am momente în care regret maxim și îmi e extrem de dor.”

De când a început să practice acest sport și până în prezent spune că face ceva ce cu adevărat îi place atunci când dansează, spune că este „liberă și fac abstracție de tot ce e în jurul meu încercând să mă focusez pe ceea ce e cu adevărat important.”

Cele aproximativ 50 de concursuri, poate chiar mai multe, la care Cosette a participat, au fost speciale pentru ea și fiecare premiu pe care l-a primit a ajutat-o să se dezvolte. De premiul obținut la concursul „Dance Masters” din București, în anul 2015, se simte cu adevarat mândră căci a câștigat locul I din 60 de perechi, ceea ce pentru ea este o mare realizare.

A fost și este susținută de toate persoanele din jurul său, după cum se destăinuie ea „chiar dacă au existat momente când mi se reproșa faptul că renunț la o copilărie fericită și normală în schimbul unui sport de performanță, nu m-a interesat și mi-am continuat drumul spre succes.”

Teatrul este o altă pasiune a tinerei, fiind încurajată în special de familie să încerce și acest lucru, dar și muzica deoarece a făcut timp de trei ani cursuri de canto, menționează că recent „am descoperit că mă pasionează lumea modelling-ului și sunt atrasă de viața de zi cu zi a modelelor internaționale, pe unele găsindu-le de multe ori drept o sursă de inspirație.”

Chiar dacă nu își poate construi în viziunea sa un viitor îndepărtat, aceasta ne mărturisește că „sunt convinsă că dacă îmi urmez instinctele și voi avea mai mult curaj să încerc sporturi noi sau ceva ce simt că îmi place cu adevărat, voi avea o carieră de succes și pe plan internațional. Cel puțin, asta îmi doresc. Să călătoresc foarte mult.”

Cosette este mândră de ce a realizat prin intermediul dansului și asta o face mai mult decât fericită. „Pot spune că sunt împlinită” afirmă tânăra.

Se consideră o fire zâmbitoare și nu lasă niciodată să se vadă atunci când are o problemă personală.

Cosette Ștefania Cristea este tânăra care ajuns să iubească un sport de performanță prin multă muncă.

Autor: Ștefana Vintilă





Niciun comentariu