Cele mai bune merinde cu care îți hrănești sufletul sunt cultura și folclorul

Cristina Ioana Axinia este director al Centrului Cultural din Ruginoasa, unde se organizează regulat diverse activități și evenimente menite să valorifice patrimoniul cultural material și imaterial, istoric și turistic al locului. Târgul meșteșugarilor este la a cincea ediție, Tabăra de creație are loc pentru a patra oară, iar Festivalul de datini și obiceiuri de Anul Nou se organizează a treia oară. Mai au loc aici lansări de carte și expoziții, diverse activități ce implică toți cetățenii, desfășurate pentru a conserva și promova în rândul noilor generații tradiții locale, într-un mod inedit și unic. Iar toate acesta se întâmplă din dragoste și pasiune pentru folclor.

Care este prima dumneavoastră amintire, din copilărie, de care vă aduceți aminte?

Prima amintire… păi, îmi amintesc că fiecare vacanță de vară o petreceam în satul bunicilor, Andreșeni, pe malul Jijinei, acolo unde erau zeci de kilometri de șes, pe care îi străbăteam dintr-un capăt în altul, zilnic.

Cine a avut cea mai mare influență asupra dumneavoastră când erați copil?

Nu pot spune că am fost influențată, adică, să o spun așa, îmi plăcea să fac ce cred eu de cuviință că era corect.

Erați susținută în asta?

Nu eram susținută, însă așa-mi era firea, iar părinții știau că dacă îmi interziceau un lucru, dimpotrivă, făceam contrariul.

Părinții dumneavoastră nu erau severi? Nu vă pedepseau?

Desigur că erau, mă și pedepseau, însă rar. Nu am fost un copil cu probleme, ba chiar am învățat, am dansat, m-am jucat, am făcut de toate.

Ce fel de dansuri ați făcut?

Când eram la generală, am parcurs toate cercurile care erau pe atunci la Casa Pionerilor. Am fost membra echipei de dans tematic, și patriotic, am fost membra ansamblului Coral, am frecventat și cursul de aero și navo-modele. Erau de toate, numai dansuri populare nu, însă tot știu să le dansez.

Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ați primit de la părinții dumneavoastră?

Să-mi spun punctul de vedere, sincer și direct. Asta m-a ajutat extrem de mult, însă pot spune că mi-a adus și dezavantaje.

Ambii părinți v-au dat sfatul acesta?

Da, ambii au făcut-o. Sfatul acesta îl dau și copiilor, să spună exact ceea ce gândesc, fără ocolișuri.

Ce hobby-uri sau obiceiuri aveți pe care le păstrați pentru dumneavoastră ca pe niște plăceri nevinovate?

Cititul. De mică mi-a plăcut să citesc. Ba chiar în clasa întâi, doamna învățătoare m-a dat exemplu în fața clasei, deoarece până la sfârșitul anului școlar am avut peste 40 de cărți citite. Adoram poveștile, ce pot spune.

Ce nu ați învățat la  școală?

Păi, nu am fost pregătiți pentru jungla de afară, pentru viață. A trebuit să învățăm noi singuri, din greșeli, experimente. Însă totuși am avut unele discuții legate de anumite aspecte despre viață la orele de dirigenție, mai puțin discuții legate de cum putem comunica, cum ne putem exprima. Că tot vine vorba de exprimare, pe vremea comunismului, din păcate, nu am avut cum să ne exprimăm liber, nu am avut cum să ne spunem punctul de vedere, să ne spunem opinia, dar în felul acesta eram și educați. Știam să-i respectăm pe cei mai în vârstă, pe profesori.

Cum era viața dumneavoastră pe vremea comunismului?

Chiar dacă o să supăr pe unii, eu tânjesc după vremurile acelea. Pentru că școala era altfel. Era dotată cu laboratoare, cu aparaturi, făceam fizica cum se cuvenea, unde eram de nota 10, pentru că obiectul ăsta mi-a fost predat de o profesoară care chiar era pasionată, adoram ora dumneaei, făceam în laborator, totul era practic, și probabil din pricina acestui fapt am îndrăgit acest obiect. Hmm, în perioada comunismului, în fiecare vacanță de vară se organizau tabere școlare, de o săptămână, două săptămâni. Desigur că erau și părți rele, de exemplu, se făcea o nedreptate, iar tu aveai nevoia să te exprimi, însă nu îți era dat voie, și multe altele.

Deci putem spune că se încălcau drepturile omului?

Da, putem spune.

Cum era relația cu familia/părinții dumneavoastră?

Din moment ce erau cadre didactice erau și severi, însă nu chiar atât de severi. Ne pedepseau când mai luam o notă proastă în cele mai multe cazuri. Însă pedeapsa nu era cu bătaia, ne loveau unde ne durea mai tare. De exemplu eu, am fost pedepsită că am luat o notă mică la matematică, iar părinții mei mi-au interzis să merg în tabăra din vara aceea, pe care o așteptam cu nerăbdare, și îmi doream nespus să merg acolo. Asta m-a ambiționat, iar anul viitor am luat notă mare și am plecat în tabără.

Dumneavoastră ce părere aveți despre profesorii care își lovesc elevii? De exemplu, un elev a fost neascultător. Dacă ați fi în locul profesorului, cum ați reacționa? L-ați lovi? I-ați scade nota la purtare?

M-aș transpune în situația lui, aș discuta cu el, și i-aș arăta părțile rele ale lucrurilor, și părțile bune. De multe ori să știți că mulți s-au corectat în modul ăsta, și  a devenit și o relație mai apropiată. Nu sunt eu adeptă a bătăilor.

Spuneți-mi despre un singur lucru care credeți că ar schimba România definitiv.

Sincer, dacă aș fi dispusă să-mi pun o dorință, mi-aș dori să plece toți din parlament, de la putere, și să lase tineretul, deoarece altă scăpare nu există.

Cum vă vedeți peste 10 ani?

Probabil tot la serviciu, mai înțeleaptă, cu realizări mai mari, și vizitată de copiii pe care i-am avut elevi în perioada asta.

Ce anume n-ați putut face niciodată?

Ce mi-am dorit și n-am făcut niciodată este să am perioade libere, în care să-mi iau rucsacul, și să plec, să vizitez țara.

Majoritatea adulților încă se uită la desene, dumneavoastră o faceți?

Sincer nu mă uit mai deloc la televizor în ultima vreme, însă mă uit, la desene de Walt Disney, chiar acum căutam ceva pentru copii.

Când puneți desen animat copiilor, vă mai uitați și dumneavoastră?

Da, de obicei le pun desene… hmm, cum să spun, adevăratele povești într-un fel, de Andersen, de Frații Grimm, nu-mi plac desenele din ziua de azi. De exemplu, le-am dat săptămâna trecută copiilor „Cei Trei Purceluși”, deoarece este un desen animat foarte liniștit, amuzant chiar.

Unde credeți că ar fi ajuns România dacă Ceaușescu nu ar fi fost ucis?

Eu consider că era cât de cât reabilitată lumea asta. Tehnologia a avansat așa de mult fără el, însă cu siguranță dacă ar fi fost și el, tot ar fi evoluat tehnologia. Nu așa de rapid, însă tot ar fi făcut-o.

Cum credeți că ar fi fost tineretul acum dacă Ceaușescu ar fi trăit, să zicem, încă 10 ani?

Nu cred că ar fi fost influențat tineretul. Hmm, e o-ntrebare destul de dificilă... Tineretul cred că cel puțin ar fi avut loc de muncă în țară, și n-ar mai fi plecat, pentru că asta-i durerea cea mai mare; tinerii în loc să-și trăiască viața acum, cât sunt tineri, să simtă anii ăștia ai tinereții. Când ești părinte, și pleci în străinătate să muncești, lași copilul acasă cu celălalt părinte, sau în unele cazuri cu bunicii. Te întorci după 5-10 ani, pentru ce? Copilul știe că ești părintele lui, dar nu simte asta. Nu i-ai fost alături.

Cum vă distrați dumneavoastră în copilărie?

Când aveam liber eu și vecinii, prietenii mei, ne puneam ciubotele de cauciuc și mergeam prin toate pâraiele, prindeam libelule, insecte de tot felul, era o întrecere între noi, care avea cea mai frumoasă libelulă, sau câte specii de libelulă aveam. Alergam mult pe câmpuri.

Cum vă înțelegeți cu tinerii din ansamblul folcloric?

Mă înțeleg foarte bine, cu toate că și ei mai au unele faze de-ale lor. Mi-am creat niște copii de care mă bucur, deoarece au venit copii în ansamblu care la început nu scoteau un sunet, sau dacă le atrăgeam atenția cu ceva începeau să plângă și nu puteam să-i mai împac. Acum nu, dacă-i spun ceva sau dacă-i atrag atenția la ceva sau îi dau un sfat, dacă-i place îl ia, dacă nu, îl analizăm împreună.

Despre băiatul care era închis în el, iar dumneavoastră l-ați schimbat, am putea spune că l-ați dezvoltat?

Da, desigur, mai ales băieții sunt așa. Acum am probleme cu o fată, și ea s-a schimbat, are un an de zile și într-adevăr s-a mai schimbat. Tot ce-i spuneam eu făcea, fără să spună nimic, ca mai pe urmă să-mi dau eu seama că ea s-a-nchis în ea, și o vedeam pe față că-i tristă. Am vorbit cu mama, am mai discutat cu părinții, iar acum s-a deschis, e mult mai vorbăreață, își spune punctul de vedere.

Cu ansamblul folcloric cât de des organizați spectacole?

Anul trecut am avut multe spectacole, anul ăsta mai puțin. Am reînființat ansamblul, de la 7 perechi la 10. Totuși, câteodată îi mai trimit și singuri să dea spectacole. Avem două premii anul acesta, am fost la un festival internațional, unde am luat premiul special pentru autenticitate. Spectacole facem des, de caritate, în Pașcani. Primăria comunei ne oferă un autobuz, cu care ducem de fiecare dată tinerii la spectacole. Din moment ce eu sunt ocupată mai mereu cu proiectele și cu tot, e cam greu să fiu alături de ei mereu.

Nu ați vrea un ajutor aici?

Normal că mi-aș dori, mi-aș dori să am o implicare a tuturor reprezentanților instituțiilor din localitate, la început au mai fost receptivi, acum nu se implică în nimic, decât dacă se dau diplome, adeverințe, remunerații, și atunci prefer să fac singură dacă nu vor să se implice. Probabil nu le permite timpul, bănuiesc. Aici e o bibliotecă comunală care este închisă, a cărei posturi sunt blocate, ar trebui să fie deschisă deoarece avem biblionet, însă din păcate...

Dacă ați avea de ales, unde v-ar plăcea să trăiți?

Hmm... cred că tot în România aș sta, tot aici în Ruginoasa. Nu am de ce să mă plâng.

Ne puteți descrie câteva dintre activitățile dumneavoastră?

Da, suntem la a IV-a ediție de „Comori Lăuntrice”, unde a participat și Asirys-ul, cu olăritul și toate celelalte meșteșuguri. De la „Tabăra de creație” au fost copii care au plecat mai departe la Octav Băncilă, la Pedagogic, deci tabăra a fost un fel de a descoperi talentul și țelul persoanelor în viață.

Taberele le organizați anual?

Da, până acum le organizăm cu Consiliul Județean.

Ați vrea să faceți o schimbare la dumneavoastră?

Aș vrea să fiu mai răbdătoare.

Autor: George Păiuș