Recomandări pentru o seară de iarnă

Netflix ne servește orci în loc de floricele

Bright este filmul din 2017 pentru care reacțiile critice au fost foarte acide (unele l-au descris drept „de neurmărit”). Filmul este desființat de către critică. Să urmărim şi de ce. Bright marchează întoarcerea regizorului David Ayer la genul polițist. Numele lui Ayer s-ar putea să vă fie cunoscut datorită faptului că a mai fost resoponsabil în ultimii ani de Suicide Squad și End of Watch. 

David Ayer și Max Landis au încercat să aducă la viață un proiect foarte ambițios.
Filmul este un thriller polițist, doar că este plasat într-un univers alternativ unde coexistă oameni, orci, elfi și zâne. O patrulă de rutină a personajului lui Will Smith îl face să descopere un „fapt întunecat”, ce-i va schimba viitorul.
Premisa era solidă, cu realitatea contemporană fuzionată cu fantasticul cărților lui Tolkien, dar rezultatul final este departe de așteptări, deși ne oferă, surprinzător, un film cu polițiști destul de consistent. Acțiunea este deseori puternică, efectele speciale sunt foarte bune, dupa cum ne așteptam având în vedere că Netflix ar fi plătit, conform Business Insider, 90 de milioane de dolari pentru producția filmului.

Netflix investește sume semnificative în propriile proiecte mai mult sau mai puțin independente cu scopul de a face valuri în online cu producții proprii.

Autor: Petru David

Când un coșmar devine realitate

Chirurgul – un thriller în care moartea conduce, lăsând în urmă groază și haos, este unul dintre volumele seriei „Jane Rizzoli & Maura Isles” de Tess Gerristen, scriitoare americană a carei cărți au fost traduse în 31 de limbi și vândute în milioane de exemplare.


Jane Rizzoli, singura femeie într-un departament de bărbați, este supusă prejudecăților colegilor, neîncrederii oferite de propria familie asupra stilului ei de viață și un caz furtunos în care chirurgul are rol principal, un criminal în serie care și-a dobândit acest nume în urma felului său de a opera victimele pe viu, hrănindu-se cu frica din ochii femeilor și îndrăgostit de mirosul metalic al sângelui.

De astfel de momente a avut parte și Catherine Cordell, care în urmă cu doar doi ani, a trăit aceeași experiență înfricoșătoare în care a fost murdarită de ritualul ucigașului, lăsând ca umbra celor întâmplate să o urmarească în continuare. 

Autoarea își pune în evidență cunoștințele în medicină și criminalistică, iar în ciuda termenilor și cuvintelor pompoase, cartea rămâne ușoară, povestea curgând prin mâinile noastre. Tess Gerristen împletește misterul, hipnoza și neliniștea, oferindu-ne cele mai mari frici ale personajelor, cele mai mici detalii ale crimei, lăsându-ne liberi spre concluzii și ridicând cartea la un alt nivel, făcând totul mult mai real și introducându-ne mai adânc în firul narativ.

Citim despre curaj și rușine, despre greutatea de a arăta încredere din nou și devenim chiar noi detectivi participanți cazului. Fiecare capitol ne oferă noi descoperiri și noi bănuieli ținându-ne captivi în misterul lăsat de criminal.

Autor: Roxana Rădeanu

Niciun comentariu