Prezenţa la vot în Târgu Frumos

Votul este cea mai importantă formă de participare politică pe care o au la dispoziţie cetăţenii unei ţări democratice şi un drept care trebuie utilizat pe deplin.

Pe 26 mai 2019, a avut loc scrutinul pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European. Odată cu alegerile europarlamentare 2019, a avut loc şi referendumul naţional pe justiție, convocat de preşedintele ţării. La referendumul naţional s-a votat în aceleaşi secţii de votare organizate pentru alegerile europarlamentare. 

Prezenţa la vot la nivel naţional pentru alegerile europarlamentare a fost de 49,02%, iar pentru referendum a fost de 41,28%. Aşadar, 7,74% au refuzat să voteze pentru referendum şi cel mai probabil, reprezintă electoratul fidel al partidului de guvernământ. Datele nu includ votul diasporei. De asemenea, prezenţa la vot în 2019, pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European, este cea mai mare de când suntem membri ai Uniunii Europene. 

Care este situaţia în Târgu Frumos? Am consultat siteul prezenta.bec.ro şi din 11.675 de persoane înscrise pe listele electorale, doar 4.433 de cetăţeni s-au prezentat la vot. Din numărul total al votanţilor, 601 au ales să nu-şi exercite votul pentru referendum.  

Legat de vârsta votanţilor,  26,46% din totalul votanţilor, mai exact 1.174 de tineri (18-35 de ani) şi-au exercitat dreptul la vot, mai mult decât media naţională de 25,27%. 

În concluzie, prezenţa la vot în Târgu Frumos a fost de 37,97%, însă analizând mai atent cifrele apare o dilemă!? Într-un oraş cu o populaţie de 10.475 locuitori (date din 2011, ce includ şi copii şi tineri sub 18 ani în acest moment), de ce sunt 11.675 de persoane înscrise pe listele electorale ale oraşului Târgu Frumos?


Niciun comentariu